Schimbare vizibilă

În interiorul monumentului de cat. B schimbarea înspre un mediu tradiţional veritabil este vizibilă pe zi ce trece. Conform raportului de specialitate lunară a dirigintelui de şantier, s-a montat structura interioară de lemn din grinzi şi rigle ale planşeului de la parter peste stratul de pietriş anticapilaritate. De asemenea, s-a montat instalaţia electrică prin tuburi de protecţie antiex. Tavanul din baie a fost reînnoit în stil vechi, la fel, au fost schimbate tălpile din lemn ale pereţilor exteriori. Duşumeaua nouă conferă încăperilor o atmosferă specială.
La momentul de faţă se lucrează la reabilitarea tencuielii pereţilor interiori. În lunile următoare, în condiţii meteo favorabile, va urma restaurarea faţadei estice şi reabilitarea prispei. Lucrările se efectuează sub grija atentă a unor restauratori.

Proiectul este finanţat printr-un grant oferit de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, Programul PA16/RO12 Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural, Schema de granturi mici.